Oraşul Vlăhiţa se situează la distanţa egală faţă de cele două centre urbane importante a judeţului, Miercurea Ciuc (28 km) şi Odorheiu Secuiesc, (24 km), pe Drumul Naţional DN 13. Este aşezată la poalele Munţilor Harghita, pe un platou, străbătut de văile pâraielor Homorod Mic şi Vârghiş.

Istoric si geografic oraşul Vlăhiţa este constituit din localităţile: Vlăhiţa Sat, Baia Sfânta Cruce, si Minele Lueta, primele doua fiind contopite, a treia formând un trup separat, aval de oraşul propriu zis. Aşezarea geografica si condiţiile naturale au fost determinate si in privinţa evoluţiei istorice.

Prima atestare documentara a localităţii se datează din sec.XII ce a ce înseamnă că aşezarea este mai veche. Activitatea de bază a locuitorilor a fost exploatarea şi prelucrarea lemnului, completată de creşterea animalelor, pădurile şi păşunile fiind cuprinse in composesorat, apoi metalurgia, mineritul şi prelucrarea minereului de fier au marcat o trăsătura  fundamentală a activităţilor economice. În zonă au funcţionat zeci de gatere, multe din ele in proprietate interfamilială, devierea pârâului contribuind şi la întemeierea metalurgiei. Prima atestare documentară a unei forje pe aceste meleaguri se face în anul 1591, pe teritoriul comunei Lueta. Dezvoltarea metalurgiei se leagă de timpurile vechi de aceasta comună, prima întreprindere de profil – fabrica de fier fiind întemeiata in anul 1836. Cea mai spectaculoasă dezvoltare se petrece începând din anii  70-80. Aceasta dezvoltare forţată atrage după sine o decădere accentuată in anii 90.