Cheia

Satul Cheia aparține de comuna Moieciu, este situat în subzona Valea Moeciului unde turismul rural este cel mai dezvoltat.  Aici se află câƒteva atracții turistice din care amintim:- Cheile Moeciu, situate la 8 km de Brașov, cu un peisaj sălbatic, zonă protejată, unde întâƒlnim izvoare ce ies din munte și formează mici cascade.- Cheile Gradiștei, situată în apropierea satului Moeciu de Sus,  zonă protejată, unde peisajul este sălbatic într-un decor stâƒncos. În apropiere se află și cascada La Chișătoarea.- Biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului din satul Cheia reprezintă cel mai valoros monument de arhitectură religioasă din zona Bran. Construită pe o bază de piatră în secolul al XVIII-lea, în formă de cruce, biserica a fost pictată în tehnica frescei pe interior și exterior de către Nicolae Vartolomei din satul Șimon și sfințită în anul 1813. Avƒând adâƒnci rădăcini în meșteșugul oieritului, are influențe și în domeniul culinar, aici găsim produse tradiționale precum brâƒnza de burduf, brƒânza în coajă de brad, slăninuță, pastramă de oaie și cƒârnați de oaie. Cazarea  se face în numeroase vile și pensiuni utilate modern, unde ne putem bucura și de meniuri tradiționale romƒânești, vƒânătorești chiar și exotice.  Nu trebuie să uităm că zona este marginită de Munții Bucegi și Piatra Craiului ce oferă panorame unice. Localitățile comunei se recomandă turiștilor doritori de frumuseți naturale montane, dar și relaxării după luni de muncă, în concedii.

Despre Moieciu - Cheia
Foto Moieciu - Cheia (1)
Video Moieciu - Cheia (0)